Șantierul de la Margine

Bisericile de lemn, de importanţă naţională sau locală sunt mărturii materiale ale spiritualităţii comunităţilor rurale, ale arhitecturii tradiţionale, vernaculare. Au fost realizate de meşteri locali, de cele mai multe ori anonimi şi dovedesc transmiterea din generaţie în generaţie a unor tehnici de construcţie, a unor meşteşuguri prin practică şi tradiţie.

Județul Bihor deţine un număr de 59 biserici de lemn incluse în Lista Monumentelor Istorice, majoritatea necesitând lucrări de reabilitare cu accent pe intervenţii care să asigure integritatea monumentului (schimbare învelitoare care să conserve pictura interioară, mobilierul de cult) stoparea degradării şi punerea în siguranţă.

În acestă ipostază, șantierul de punere în siguranță a bisericii de lemn “Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Margine, comuna Abram, a reprezentat o acțiune importantă, atât din punct de vedere moral cât și spiritual.

Prima săptămână de intervenție

În prima săptămână s-au realizat următoarele lucrări (17-23 iunie):

·         Montarea schelei;

·         Demontarea a aproximativ 15 rânduri de șiță deteriorată;

·         Înlocuirea laților;

·         Montarea a 14 rânduri de șindrilă horjită, realizată manual;

Participanți:

Coordonatori: Arh. Pescaru Adrian Horațiu, Arh. Zsak Ivett Greta;

Meșteri: Bălin Mihai, Bălin Maria și Dumitru Bud alături de ajutoarele lor.

Voluntari: Robert Gliga, Rareș Pop, Vlad-Andrei Lăzărescu, Lăcrimioara Pop, Viorela Ciurte, Bernadet Major, Ferenczi Evelin, Andreea Chichinejdi, Anton Andreas Czigler, Daniela Birta, Andrada Sabou, Robert Egri, Romina Suciu, Săteanu Alexia, Bernadett Otvos, Tudor Duma, Ionuț Duma, Claudia Tegzeș, Peter

Duminica a fost dedicată unei activități culturale, prin vizita la situl arheologic Porolissum, sub îndrumarea voluntarului Vlad-Andrei Lăzărescu.

A doua săptămână de intervenție

În a doua săptămână s-au realizat următoarele lucrări (24-30 iunie):

·         Demontarea șindrilei în totalitate deasupra navei;

·         Înlocuirea laților;

·         Montarea a 8 rânduri de șindrilă horjită, realizată manual pe zonele navei centrale, a altarului și a sapei;

Participanți:

Coordonatori: Arh. Pescaru Adrian Horațiu, Arh. Zsak Ivett Greta;

Meșteri: Bălin Mihai, Bălin Maria și Dumitru Bud alături de ajutoarele lor.

Voluntari: Robert Gliga, Rareș Pop, Lăcrimioara Pop, Viorela Ciurte, Bernadet Major, Ferenczi Evelin, Andreea Chichinejdi, Daniela Birta, Andrada Sabou, Robert Egri, Romina Suciu, Alexia Săteanu, Bernadett Otvos, Ștefan Muntean, Ștefania Jambor-Bucksa și Antonia Brândaș.

A treia săptămână de intervenție

În a treia săptămână s-au realizat următoarele lucrări (01-07 iunie):

·         Demontarea parțială a șindrilei pe pătrat-turn;

·         Finalizarea montării șindrilei horjite pe zona navei și a sapei;

·         Montarea a 10 rânduri de șindrilă pe turn;

 

Participanți:

Coordonatori: Arh. Pescaru Adrian Horațiu, Arh. Zsak Ivett Greta;

Meșteri: Bălin Mihai, Bălin Maria și Dumitru Bud alături de ajutoarele lor.

Voluntari: Alexandra Peter, Antonia Herțeg Cătălina Ioana, Cristina Maria Rotoiu, Alexandra Maria Rotar, Daria Birtaș, Briana Popa, Anda Cristina Șumălan, Leonard Chirla,  Alina Ioana Todoca, Mara Cioflan, Maria Sotoc, Florentina Toie.

A patra săptămână de intervenție

În a patra săptămânăs-au realizat următoarele lucrări (08-14 iulie):

·         Demontarea șindrilei pe pătrat-turn și pe acoperiș turn;

·         Finalizarea montării șindrilei horjite pe zona turnului;

·         Montarea a 19 rânduri de șindrilă pe acoperișul turnului;

·         Montarea a câteva rânduri de șindrilă pe zona altarului;

Participanți:

Coordonatori: Arh. Pescaru Adrian Horațiu, Arh. Zsak Ivett Greta;

Meșteri: Bălin Mihai, Bălin Maria și Dumitru Bud alături de ajutoarele lor.

În această săptămână, echipa s-a bucurat și de prezența lui Eugen Vaida.

Voluntari: Narcisa Birtom, Andra Matulea, Irina Dinca, Anda Cristina Șumălan, Mara Cioflan.

A cincea săptămână de intervenție

În a cincea săptămână s-au realizat următoarele lucrări (15-21 iulie):

·         Demontarea șindrilei pe pătrat-turn și pe acoperiș turn;

·         Finalizarea montării șindrilă horjite pe acoperișul turnului;

·         Finalizarea montării șindrilei horjite pe zona altarului;

·         Curățarea șantierului;

·         Demontarea schelei;

Participanți:

Coordonatori: Arh. Pescaru Adrian Horațiu, Arh. Zsak Ivett Greta;

Meșteri: Bălin Mihai, Bălin Maria și Dumitru Bud alături de ajutoarele lor.

Voluntari: Robert Gliga, Rareș Pop, Bernadet Otvos, Narcisa Birtom, Lăcrimioara Pop, Leonard Chirla, Anda Cristina Șumălan, Petru Zsak, Bogdan Cosma, Rareș Muntean, Remus Rencsik, Andrei Cereșan, Andrei Bocșan, Dragoș Duma și Marius Petruț.

REZULTATUL FINAL

Finalul intervenției

Lucrările s-au încheiat cu succes, lăsând în urmă o biserică pusă în siguranță și o comunitate locală implicată și solidară.
Coordonatorii intervenției au fost arhitecții Adrian Pescaru și Greta Zsak, alături de ajutoarele Luna și Mihai.
Lucrările au fost realizate cu sprijinul unei echipe dedicate de meșteri și al unui număr mare de voluntari implicați pe parcursul întregului șantier.

Mulțumiri

Pe această cale dorim să mulțumim comunității locale și Parohiei Ortodoxe din Margine pentru sprijinul fizic și spiritual oferit de-a lungul intervenției, constând în oferirea cazării și mâncării. Aceasta este lista celor care ne-au oferit bunătăți zi de zi:

Mulțumim Primăriei Abram pentru procurarea materialelor necesare intervenței

Mulțumim partenerilor oficiali :

Mulțumim partenerilor strategici:

Profi, Dedeman, Raiffeisen Bank România, Romanian-American Foundation, DEWALT, Graphein și Regina Maria.

Mulțumim sponsorilor locali:

Consiliul Județean Bihor, Universitatea din Oradea, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, Direcția Județeană pentru Cultură, Instituția Prefectului și Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Margine.

Dacă dorești să dai o mână de ajutor pentru intervențiile viitoare, te rugăm să accesezi linkul de donații de mai jos:

Donează pentru educarea populației!

Previous
Previous

Șantierul de la Hinchiriș

Next
Next

Șantierul de la Luncșoara