Salvăm trecutul, formăm viitorul – Un atelier pentru viitorii profesioniști

Unele lucruri nu se pot învăța din cărți — se simt, se repetă și se înțeleg în timp.
Văd- Încerc-Înteleg

Există un tip de cunoaștere care nu se transmite prin teorie, ci prin gest — din mână în mână, din generație în generație, iar astăzi această cunoaștere dispare.

Ambulanța pentru Monumente a demonstrat că se poate altfel: în doar 2 ani am intervenit la 4 biserici de lemn, am format o comunitate de voluntari, studenți și meșteri și am fost recunoscuți prin 2 premii în 2023 și o nominalizare în 2025 la Bienala de Arhitectură Transilvania, recunoaștere internațională ArchDaily x DETAIL-Kurt 20 Next Practices 2025 și premiul Lumina din ziduri, acordat în cadrul evenimentului Gândit în România 2025.

La noi, învățarea nu este teorie, ci experiență directă — în contact cu materialul, timpul și responsabilitatea și este gândit sub forma unui program numit NAOS – Nucleu de Activare a Oamenilor prin Șantier – și reprezintă platforma prin care asociația facilitează formarea practică, implicarea comunității și transmiterea meșteșugurilor tradiționale prin lucru direct asupra patrimoniului construit, unde ne dorim activare, nu predare, iar șantierul e un spațiu educativ învățând prin experiență nu prin teorie.

Dar acest proces nu are încă un loc al lui.

Ne dorim să construim un atelier educativ unde materialele sunt lucrate, nu doar folosite — un spațiu în care se învață prin practică, unde există timp pentru a înțelege, a greși și a relua.
Va fi un loc simplu și necesar: la parter, atelierul și garajul pentru autoutilitară, iar la etaj, un birou și un spațiu modest de odihnă pentru voluntarii care vin să învețe și să ajute.

Am mai fost parte din acest demers și anul trecut, iar experiența ne-a confirmat cât de importantă este continuitatea — ne dorim să ducem mai departe acest efort de strângere de fonduri și în acest an pentru a realiza ce ne-am propus.

Nu este despre producție, ci despre înțelegere — pentru că valoarea reală nu stă în ceea ce se vede imediat, ci în ceea ce se construiește în timp.
Nu construim doar un atelier. Construim un loc în care meseria se învață cu adevărat.

Proiectul “Salvăm trecutul, formăm viitorul – Un atelier pentru viitorii profesioniști” este înscris la Swimathon Oradea, unde comunitatea va face valuri de bine pe 6 iunie, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Fundația Comunitară Oradea este cea care adună oamenii de bine în jurul competiției caritabile în calitate de organizator. Swimathon Oradea este evenimentul prin care ONG-urile, grupurile de inițiativă și persoanele fizice se angrenează în campanii de strângere de fonduri pentru realizarea sau susținerea unor cauze.